Plangeam dar erau lacrimi de bucurie.

-amintiri despre Parintele Proclu

Parintele Proclu a fost comparat cu Sfantul Serafim din Sarov pentru dragostea si bucuria cu care il primea pe cei ce ii treceau pragul chiliei.Dar mai este un motiv...Harul care respira prin Parintele se revarsa din plin si asupra celor cu care statea de vorba,incat unii ajungeau sa traiasca Raiul inca din lumea aceasta.
Darurile aceastea ale Parintelui de a raspandi pace,bucurie sfanta,dor de Dumnezeu,stari care se prelungeau si dupa ce te desparteai de Batranul,le-au trait din plin multi dintre cei ce l-au intalnit pe minunatul,dragul nostru Parinte Proclu..(R.T)

Andreea Straoanu,jurist
ACUM ESTI IN RAI,S-A TERMINAT TOT IADUL!

-Andreea,cum a fost intalnirea cu Parintele Proclu?
-Am avut o problema sufleteasca de care efectiv nu mai puteam scapa si intrasem intr-o deznadejde cumplita.Eram si cu mintea,si cu sufletul in iad.Ma rugam doar atat,sa nu ma lase Dumnezeu sa mai traiesc,pentru ca simteam ca orice minut pe care il traiam era atat de greu pentru mine...
Nu era gandul acela ca vroiam sa fac ceva ca sa mor;efectiv simteam ca nu mai pot sa traiesc cu durerea pe care o purtam in sufletul meu,si erau deja multi ani in spate.

In tot acest timp m-am tinut de Hristos si de Biserica;ma spovedeam foarte des.Ma spovedesc la Manastirea Lupsa si mergeam din Bucuresti la manastire uneori saptamanal.
Faceam astfel de eforturi pentru ca boala mea sufleteasca nu a fost o boala psihica,desi eu am crezut mult timp acest lucru.Era atat de prezenta in mine,incat nu puteam sa dorm.
Au fost chiar si patruzeci de zile in care nu am inchis un ochi.
Nu puteam sa mananc si am slabit foarte tare.

La serviciu nu mai puteam sa fiu eficienta,din cauza lipsei de somn si a faptului ca nu puteam sa mananc,iar durerea pe care o purtam era atat de mare,incat nu mai puteam sa fiu prezenta nici in viata obisnuita,de zi cu zi,in chestiunile foarte simple...
Daca spuneam ceva din durerea mea,nici chiar oameni apropiati mie nu puteau intelege,pentru ca nu traisera ceea ce traiam eu si se uitau ciudat la mine.M-am simtit atunci ranita de prietenii mei.

Povestind asta Parintelui meu duhovnic,mi-a zis:"Suferinta asta pe care tu o traiesti este o taina-si taina sa ramana!".
Mi-a spus ca daca eu nu pastrez taina,cu atat mai mult un om care nu traieste acelasi lucru ca mine nu o va pastra si ma va rani si mai mult.

Am inceput sa iau pastile pe baza de plante ca sa pot dormi.Nimic!Nu aveau nici un efect.Nici nu stiu cum traiam.Dumnezeu ma tinea efectiv in viata,dar eu nu mai simteam viata in nimic,nimic nu ma mai bucura.Eram pur si simplu o persoana atat de goala...

"MI-AM PUS CAPUL PE GENUNCHII PARINTELUI..."

Am plecat spre Parintele Proclu in 2016,pe 30 noiembrie,de Sfantul Andrei.
Am ajuns la Manastirea Sihla si am participat la Sfanta Liturghie.Dupa Liturghie nu voiam sa merg acasa.Am simtit ca a inceput sa se schimbe ceva in mine.Sufleteste vorbind,ma simteam un pic mai bine.Atunci mi-a venit un gand pe care i l-am spus verisoarei mele,cu care venisem: "Üite Raluca,ce zici,n-ai vrea sa mergem la Parintele Proclu,ca e aici,aproape?"
Ea era cu Dimitrie,baietelui ei,si eu m-am gandit ca o sa zica "nu",ca baiatul nu prea sta in masina.Dar a zis din prima "Da!".

Am ajuns la Parintele.Erau vreo 4-5 persoane inaintea noastra.Ne-am asteptat randul,timp in care ma rugam:"Doamne,daca Tu ai un cuvant pentru mine,poate mi-l trimiti prin Parintele Proclu!".Atat.
A fost,asa, o rugaciune stearsa,parca cu ultimele mele puteri.

Am intrat la Parintele cu verisoara mea si cu Dimitrie.Eu eram cumva si prezenta si absenta.Eram prezenta in sensul ca stiam ca sunt acolo,la Parintele,dar absenta pentru ca am simtit ca am intrat intr-o alta lume,si pur si simplu a inceput ceva sa se schimbe in mine.
Am plecat capul si Parintele m-a binecuvantat.Nu l-am intrebat absolut nimic si m-am dus sa scriu un pomelnic.In timp ce scriam,verisoara mea a iesit cu Dimitrie.A intrat altcineva,dar Parintele i-a spus:"Ma lasi un pic cu fetita asta?".Nu stiam care fetita,ca eram doar eu acolo,si eu nu mai eram o fetita.

Persoana a iesit si am ramas doar eu cu Parintele.Mi-a spus:"Vino aici,la mine".Cand a zis lucrul acesta,puterea in cuvant pe care a avut-o m-a facut sa ingenunchez.Cred ca a vorbit un minut depre problema pe care o aveam,fara ca eu sa-i spun ceva.Am ramas muta.Absolut muta.
Parintele vorbea,si eu n-am facut decat sa plec capul.
Mi-am pus capul pe genunchii Parintelui si am inceput sa plang...
Si,in timp ce plangeam,simteam cum ma fac bine.

Dupa ce Parintele a terminat de vorbit,mi-a spus:"Gata,acum uita-te la mine uita-te la mine!".Mi-a ridicat capul si mi-a zis:Äcum esti in Rai!Gata cu iadul,s-a terminat tot iadul!".

Acum,cand povestesc,traiesc niste emotii foarte mari.
Am zis:"Parinte,atat de mult as vrea sa cred...".Mi-a raspuns:"Sa crezi!Daca tu crezi,te vei vindeca!Gata,gata!"
Dupa care a inceput sa spuna o rugaciune catre Maica Domnului.Bineinteles ca nu-mi aduc aminte ce rugaciune,nu auzeam cuvintele;imi aduc aminte doar starea pe care o aveam.

A fost o traire atat de inalta,o binecuvantare de la Dumnezeu...
Am primit harul pe care simteam ca nu-l mai puteam purta,cu toate ca atat de mult am tanjit dupa el.Parintele mi-a luat fata in maini si mi-a sarutat obrajii,m-a sarutat pe frunte si dupa aceea m-a mangaiat pe cap cred ca vreo 10 minute,timp in care se ruga la toti Sfintii.
Timpul s-a oprit in loc pentru mine,erau intr-o alta lume.Simteam ca nu mai vreau sa plec de acolo.Pur si simplu am simtit ca sunt in Rai.Nu mai voiam sa plec.

In timpul acesta,a intrat cineva in chilie si Parintele i-a spus:"Du-te afara,du-te afara,ca eu mai am treaba cu Andreea".

-Inteleg ca v-a spus pe nume...
-Mi-a spus pe nume,dar nu stiu daca mi-a auzit numele.Poate m-a strigat verisoara mea si Parintele a retinut,nu stiu cum a fost.Dar,avand in vedere ce s-a intamplat acolo,eu cred ca Parintele imi stia numele.

-V-a explicat de ce ati avut aceste stari?
-Toata deznadejdea asta a mea avea legatura cu lipsa dragostei.Tanjeam dupa o dragoste,o dragoste anume,o dragoste parinteasca.
Parintele mi-a elucidat cumva cauza acelei trairi sufletesti grele.A fost totul ca un declil,s-a decriptat absolut tot.Ganditi-va ca in acesti patru ani de zile eu nu intelegeam de ce mi se intampla lucrul acesta.Renuntasem sa mai intreb de ce.Si Parintele a spus totul prin cateva cuvinte.Atat m-a rugat:sa nu mai deznadajduiesc,pentru ca,asa cum spune si Sfantul Siluan,deznadejdea este a oamenilor mandri.

Momentul acela s-a prelungit.Eu am avut impresia ca am stat ore acolo,dar nu cred ca am stat mai mult de jumate de ora.Dumnezeu,prin Parintele,mi-a oferit tot ceea ce-mi lipsise pana in momentul acela,pana la 30 de ani,cat aveam atunci.M-a mangaiat pe cap incontinuu.Cu fiecare mangaiere imi lua din boala sufletului,pentru ca a fost o boala sufleteasca ceea ce am trait eu.
Am iesit de acolo plangand.Doua ore si jumatate nu am mai putut sa mai vorbesc nimic si am plans incontinuu.

-Probabil ca ati simtit tot drumul dragostea pe care v-a aratat-o Parintele...
- Da,eu nu am fost in masina;adica eram in masina,dar nu puteam sa vad drumul,nu-mi aduc aminte absolut nimic.Pot sa spun ca am fost intr-o alta lume,nu am nici un dubiu.M-am simtit ca un om puternic,am simtit bucuria deplina,am simtit ca in momentul acela pot sa mor,caci aveam siguranta ca eu voi fi in bratele lui Dumnezeu.Spun asa ca sa pot exprima cumva in cuvinte ce mi se intampla,dar am simtit mai mult de atat.
Sa ma ierte Parintele daca am spus prea multe sau am spus ceva gresit.
"ESTE O LEGATURA ATAT DE VIE.."

-Apoi,dupa vindecare,v-ati mai gandit la Parintele?Ati incercat sa-l cunoasteti mai mult?
-Dupa ce m-am vindecat,am vazut cateva inregistrari cu  sfintia sa pe internet.Le-am ascultat cu foarte mare drag.S-a creat o legatura intre noi.Parintele este zilnic cu mine,nu exista zi in care eu sa nu-l salut.Am o relatie cu sfintia sa ca si cum ar fi permanent langa mine.Ii spun durerea mea,ii spun:"Uite ce am facut astazi.Ce parere ai?"Si de multe ori Parintele chiar imi raspunde.

-Cum simtiti ca Parintele va raspunde?
-Stiti cum?Pentru ca recunosc starea pe care am avut-o langa Parintele:simt o pace,un moment de bucurie.Bine,nu de fiecare data Parintele imi raspunde.De multe ori zic:"Parinte,te-am suparat,asa e?Stiu cum am fost astazi,ce am facut astazi..."-depinde de zilele pe care le-am avut.
Asta e certitudinea mea,ca orice gand care vine cu pace e de la Dumnezeu,si eu stiu ca Parintele e acolo si in continuare se roaga pentru mine.Au fost lucruri foarte concrete in care Parintele m-a ajutat imediat,in cateva minute.Este o legatura atat de vie,o prezenta permanenta de atunci,din 2016...
Cand am auzit ca Parintele a trecut la Domnul,am avut o tristete foarte-foarte mare,m-am simtit abandonata.Dar nu este asa.Nu m-a abandonat deloc.A fost si este permanent langa mine,dragul de el!



Sursa:Familia Ortodoxa.