O relatare despre avort si efectele sale.

Cu mult peste masura oricarei asteptari! 

"Stiam exact ce si pe cine am pierdut"

 

Dragi prietene,

Ingaduiti-mi sa va numesc astfel.Nu scriu pentru femei si fete care sunt deja pe calea credintei,care au o relatie cu Dumnezeu,Cel ce le intareste,si a caror atitudine referitoare la avort,familie etc. o stiu deja.

Scriu pentru femei si fete care,la fel ca mine,s-au trezit in valtoarea vietii ca sunt in mod neasteptat insarcinate.Pentru femei si fete care,inainte de intamplarea asta"intamplatoare",in ciuda mijloacelor contraceptive,credeau ca au raspuns la toate provocarile vietii,iar relatia cu iubitul lor este stabila,bazata pe dragoste si incredere-fiind,poate,si marea dragoste care va duce la intemeierea unei familii.

Ma adresez acelor femei si fete care se vor regasi in povestea mea,indiferent ce decizie vor lua:de a pastra sau nu copilul din pantecele lor.Ma scuzati-pentru sceptici,"ghemul de celule"... 

 

Eram foarte tanara,aveam 16 ani,ma indragostisem,credeam ca e dragostea vietii mele si nu-mi puteam imagina viata fara el.El a insistat"sa o facem",eu nu vroiam neaparat,dar nu voiam nici sa-l pierd.
Dupa cateva luni de "sex protejat",am ramas gravida.In copilaria mea de-atunci,ma bucuram pe de-o parte ,stiam ca vreau sa devin candva mama.Pe de alta parte,ma paraliza ideea de a-i spune ceva tatalui meu,care nici nu stia prea multe despre relatia mea "serioasa".Tata e un om sever,calculat,nu face greseli.Nu m-a  batut niciodata,dar e un om aspru,e militar.Stiam ce scandal ar cauza o astfel de veste in familia mea.
Prietenul meu i-a spus mamei lui despre problema noastra,iar ea m-a sfatuit "prieteneste"sa fac avort,ea fiind medic si cunoscand pe cine trebuie ca sa o facem "decent,discret si igienic".

Cateva saptamani am oscilat puternic intre marea bucurie de-a avea un copil in pantec(simteam prezenta lui seara,cand ma asezam in pat,ma coplesea o mare dragoste care astepta sa ne intalnim fata in fata,ma infiora o putere de-a infrunta lumea)si alegerea cealalta,a mortii, care ar fi facut ca lucrurile sa fie ca si cum n-ar fi fost.

Si n-am putut alege sa ma razboiesc cu lumea pentru copilul meu.Ma paraliza gandul ca eram in clasa a XIa-nu-mi puteam imagina ce voi face daca ai mei nu ma vor sprijini financiar.Pe prietenul meu nu l-am simtit ca sprijin,era de speriat ca si mine.

Familia mea este o familie atee de intelectuali,scapare catre Dumnezeu si punere vietii mele in mainile Lui o intuiam doar,citind in vremea aceea multa literatura legata doar de spiritualitatea orientala.

Ma rugam ca Divinitatea sa-mi mai trimita o data acelasi copil cand voi fi pregatita,crezand in vremea aceea in reincarnare.Si atunci am facut-o,m-am dus la avortul"igienic,discret si pe ascuns".

Imediat dupa aceea,ajungand acasa la prietenul meu,unde mama lui a avut decenta de-a ne lasa singuri,m-a podidit plansul si am plans ore in sir,pana seara,stiind exact ce si pe cine am pierdut.

Relatia cu prietenul meu a continuat,sontac-sontac,cu mari probleme intre noi.Voiam sa fie bine,voiam sa ramanem impreuna,dar eram foarte tineri si veneam fiecare cu proiectia lui despre relatia perfecta.Cu sincope,certuri si despartiri,am ramas(asa-zis)impreuna.

 

Trei ani mai tarziu,eram deja la facultate si am ramas din nou gravida.Cu acelasi barbat,de acum cu o relatie de patru ani in spate,dar,chiar cu probleme(ca ale multora),putem spune ca eram pregatiti cat de cat sa luam viata impreuna in serios si sa acceptam un copil.

Dar impietrirea inimii mele a fost foarte mare,caci,desi prietenul meu mi-a spus ca-mi respecta decizia si va recunoaste copilul daca il voi naste si apoi ne vom casatori,eu aveam planurile mele.

Eram studenta la Medicina,ma bazam mult pe mine,pe capacitatile si calitatile mele.Nu vedeam cum voi putea sa-mi termin facultatea si sa trec toate examenele pentru a profesa,cu un copil dupa mine.In continuare nu ma linistea ideea de a-i spune tatalui meu despre asta,eram amandoi studenti si stateam la camin. 

In acel timp,citisem cartea lui Steinhardt,"Jurnalul fericirii",si eram,din punct de vedere intelectual,convinsa de existenta unei Divinitati personale,ca in religia crestina.Cu toate acestea,la gandul firav,se incoltea in sufletul meu,de a vorbi cu un preot si de a-i cere sfatul,mintea mea se justifica,incapatanata,ca in ciuda argumentelor pro-viata pe care le-as fi auzit,situatia noastra materiala este imposibila,deci sfatul cerut nu-mi va folosi oricum,ci doar ma va duce intr-un impas si mai mare si nu ma voi mai putea hotari sa fac"ce trebuie".

Nu trebuie sa mai adaug ca nu ma spovedisem vreodata si ca nu avusesem niciodata legatura cu vreun preot.Simpatia pentru religie era pur intelectuala si tolera ingaduitor diferite profiluri de preoti despre care auzisem(la TV,in familie,in media)si cum nu erau "cum ar trebui"(dupa cum imi imaginam eu).Apoi,pe cei doi-trei preoti pe care ii vazusem pe la cursuri la Universitate,care ar fi putut fi "cum trebuie",nu aveam curajul sa-i abordez,din cauza vietii mele de pana atunci.

Deci mandrie combinata cu judecarea aproapelui-bataia de joc a diavolului la adresa vietii mele,pe care am muscat-o din plin.

Asa ca m-am dus la fel de "igienic" la avort,iar dupa aceea o senzatie de pustiu fara margini mi-a cuprins inima.

 

"S-A REVARSAT PESTE MINE MULTA,MULTA DRAGOSTE"

 

O impietrire rece,deznadajduita,paralizanta,pustiu sufletesc si constiinta clara a omorului facut.Poate credeti ca scriu acum dupa ce am citit nu stiu cate carti despre asta sau dupa ce am auzit parerea preotilor.Nu deloc-aceste stari m-au coplesit atunci si au ramas pe vecie intiparite in mine,a fost o constientizare 100% needulcorata,care nu putea fi ameliorata,imbunatatita,justificata de nimic.

Imi lipsea motivatia pentru orice,inclusiv pentru medicina mea,nu puteam sa-l mai vad pe prietenul meu,ma incerca puternic si paralizant gandul sinuciderii,imi lipsea energia de a trai,inainte de toate acestea fiind o persoana foarte vesela,vioaie,prietenoasa si cu pofta de viata.

M-am dus,cu ultimele puteri sufletesti si in continuare in stare de impietrire,la Cel la care trebuia sa ma duc de mult,la Hristos.In Taina Spovedaniei.A ajutat,dar a durut si durut mult.Si doare inca.Stiti de ce?Pentru ca,atunci cand am tinut-o pe fetita mea in brate(da,Domnul m-a invrednicit de acest lucru minunat!),intr-o situatie materiala similara,in care inca nu rezolvasem nimic din cele lumesti,s-a desfacut ceva ca o legatura care imi tinuse ferecata inima si s-a revarsat peste mine numai dragoste,multa,multa dragoste. 

 

Fetita pe care o tineam in sfarsit in brate imi vindecase sufletul,imi dadea puterea sa lupt cu lumea,cu mine,sa lupt pentru casnicia mea ,sa lupt cu temerile fata de tatal meu,sa lupt cu prejudecatile.
Si,asa cum in mod repetat am marturisit de atunci,cel mai mare regret este ca greseala de-a nu fi primit doi copii,doua iubiri in viata mea,n-o mai pot repara.Nu pot schimba cu nimic cele petrecute,nu pot da timpul inapoi.Pot sa inteleg orice femeie care nu e pregatita sa aibe un copil- e o iluzie sa pretinzi ca esti de la inceput pregatita!Te pregatesti  insa timp de noua luni de zile.Sigur ca si viata e grea si conditiile materiale improprii.Dar,nu va grabiti:primiti darul,faceti jertfa!Iar ceea ce veti primi va fi cu mult peste masura oricarei asteptari!


Imaginea de a avea intai casa,masa,apoi copii sanatosi e cultivata de massmedia,filme,prejudecatile societatii.Chiar si in conditii imperfecte,viata pe care o primiti in dar va fi perfecta!
Copilul pe care l-am nascut mi-a dat putere sa lupt.Desi  am avut fetita tot in facultate,pe ea si apoi pe surioara ei,mi-am terminat studiile,mi-am luat rezidentiatul ,am primit un loc de munca.Sigur ca nu a fost usor,ca a insemnat multa munca,multa jertfa,multa organizare.Dar,dragi prietene,nici nu stiti ce putere se ascunde in voi!

Sigur ca nu aveti incredere in voi si in lume - cine are?... Dar,atunci cand gasiti pentru ce si mai ales pentru cine sa luptati, cu ajutorul lui v,totul devine posibil.
Intre timp am patru copii,am invatat germana de la zero,am emigrat,lucrez in Germania,peste cateva luni imi voi da aici examenul de specialitate.
In decursul vietii noastre impreuna,am ramas cu acelasi  barbat cunoscut in liceu,desi am avut multe dificultati.
Nu avem nici acum o relatie perfecta,suntem prea tumultosi amandoi.Ne distram insa la ideea ca ar fi trebuit sa asteptam sa ne "linistim" inainte de-a avea copii! 

Copii ne-au schimbat,suntem amandoi mai responsabili,ne iubim mai mult,chiar si atunci cand nu suntem de acord unul cu altul.
Am trecut prin spaima de-a trebui sa evacuam o locuinta,fiindca propietarul s-a hotarat spontan sa vanda,iar eu eram cu burta la gura.Si prin amenintarea ca sotul o sa-si piarda locul de munca fix cand am aflat ca sunt insarcinata,pentru ca,mai apoi,dupa cateva saptamani,sa se rezolve si sa primeasca o oferta mai buna.Ne-am mutat cu catel si purcel de multe ori.Si emigrarea a fost la "limita".Dar se poate.Dumnezeu nu prezinta o. viata lipsita de griji,spune doar ca alaturi de El le vom birui pe toate.Fie ca macar in inima unei viitoare mamici sa lucreze legea dragostei!

Cu multa prietenie,
A.V
Germania

 

*Familia ortodoxa

 

 

 

 

 

 

Parintele Iustin-Duhovnicul inimilor-Marturii!

---

Unei femei care era cu mine,Parintele Iustin i-a spus ca vrea sa stea trei zile acolo,la manastire.Parintele l-a taiat pe sotul ei de pe pomelnic si l-a trecut la un pomelnic pentru cei morti.Apoi a trimis-o acasa,ca trebuie sa fie prezenta la inmormantare.Femeia s-a dus acasa si,intr-adevar,asa a fost,a trebuit sa-si ingroape sotul.

Dica Nitoi

Sotia mea a inceput sa creada cu adevarat in Dumnezeu de cand am intrat in chilia Parintelui Iustin Parvu.Sotia s-a asezat in genunchi,nefortata de nimeni,si a inceput sa se roage incat i-au curs lacrimile.Cand mergem la Petru Voda,noua ni se implinesc rugaciunile.Cand a ajuns pentru prima data aici,fiica mea a zis ca "Aici simt ca e cel mai frumos loc al lui Dumnezu",ea fiind o studenta rebela.

Alecu Craciun

Mie mi-a schimbat viata din clipa in care am ajuns la sfintia sa.Imi repeta doar ca nu am ce sa fac decat rugaciune,rugaciune si iar rugaciune la problemele pe care le aveam.De-abia acum inteleg,dupa sapte ani de atunci,ca problemele pe care le aveam nu sunt din vina nimanui decat numai a noastra.Ultima data cand am fost la Parintele,ma framanta o intrebare,dar nu i-am spus-o,iar cand am dat sa plec,el mi-a dat raspunsul.

Maria Olariu

Cu jumatate de an inainte de a trece la cele vesnice Parintele Iustin,am fost si noi,un grup de prieteni,la dansul.Unei prietene de-a mea Parintele Iustin i-a spus ca o sa mai faca un copil.Ea isi pierduse orice speranta deoarece facea de 15 ani tratament pentru a putea ramane insarcinata,dar fara sa reuseasca.Timpul a trecut si cuvintele Parintelui Iustin Parvu s-au adeverit,deoarece a nascut in decembrie 2014.

Cristina Flesner

Cu ajutorul  Maicii Domnului  am fost la Parintele Iustin Parvu inainte sa plece la Domnul.Cand am intrat in chilia unde se nevoia,m-a intrebat pe un ton usor ridicat despre persoanele cu care ma dusesem  la dansul.Cine sunt,de unde le cunosc,daca sunt prietenii mei.Apoi,stand putin pe ganduri,mi-a spus asa:"Sa-ti iubesti aproapele,sa-l ajuti,dar sa nu te amesteci cu aluatul lor!"Acest sfat mi-a spus sa il am ca exemplu toata viata.Apoi m-a intrebat pe un ton putin aspru:"Ma,ai inteles?"Eu i-am raspuns ca da,dar Parintele m-a mai intrebat inca o data,pe un ton mai sever:"Ma,ai inteles?",iar eu i-am raspuns acelasi lucru.Parintele a insistat si m-a mai intrebat o data:"Sigur ai inteles?",iar eu,nefericitul,in mandria mea,am spus ca da!De fapt,atunci pe loc fiind luminat de Duhul Sfant,care lucra prin Parintele,am inteles ce a vrut sa spuna,dar dansul stia ca diavolul o sa ma razboiasca si o sa-mi puna ganduri de indoiala.Si asta s-a si intamplat!
Acum,dupa aproape doi ani,din experientele de viata prin care am trecut am inteles clar ce a vrut sa imi spuna Parintele!Dar a trebuit sa trec prin suferinte si dureri ca sa le inteleg.

Teodor!

O doamna,Mariana P, s-a dus la Parintele pentru fiica ei,care terminase facultatea,facuse masteratul,dar nu reusea sa-si  gaseasca un serviciu.Femeia l-a intrebat pe Parintele ce sa faca,iar el i-a zis:"Ai rabdare ca Dumnezeu randuieste si ce rost are s-o aduci acasa,daca voi aveti casa la Bucuresti?".Doamna a ramas foarte impresionata,pentru ca nici nu-i pomenise asa ceva,dar nu si-a dat seama si nu a realizat pana ce n-a iesit de la Parintele.
Sotul acestei doamne avea o firma de constructii si el avea foarte mare evlavie la Parintele Iustin,pe care l-a cunoscut inca de cand era la Manastirea Secu.De fiecare data cand Parintele avea nevoie de ceva,el se ducea si facea,dar nu voia sa ia bani de la Parintele Iustin.Odata a avut sus la deal,la manastire,de facut ceva si el le-a spus muncitorilor sa nu ia nici un ban de la Parintele,care totusi avea obiceiul sa dea bani muncitorilor,chiar daca patronul nu vroia.Ei au luat totusi banii si doar unul dintre ei s-a dus si a pus banii la icoana Maicii Domnului,asa cum le-a spus patronul in caz ca le da Parintele bani.
Au plecat apoi spre Piatra Neamt si,imediat dupa ce au iesit din Petru Voda,erau sa faca un accident,masina s-a blocat,n-au mai putut merge mai departe.Au facut semn unei ocazii.S-au dus inapoi la manastire,au pus banii la icoana,dupa care s-au intors la masina,care a pornit fara nici o problema.


Marturii adunate de Elena Craescu din Piatra Neamt



O doamna Doina D.,s-a casatorit si isi dorea foarte mult copii.A trecut printr-o sarcina extrauterina si medicul i-a spus ca are slabe sanse sa ramana insarcinata.Ea le-a tot povestit colegelor ca nu mai reuseste sa aiba copii.Intr-o zi,o prietena de a ei a venit de la Parintele Iustin Parvu si i-a dat niste tamaie.A folosit tamaia si intr-o noapte l-a visat pe Parintele,dupa care s-a dus la dansul.A povestit ca nici nu a intrat bine pe usa si Parintele i-a spus ca ceea ce-si doreste va fi peste o luna.A ramas insarcinata si apoi a nascut un copil sanatos.


Un baiat de sapte ani incepuse sa viseze noaptea pe diavol, cum ca-l apasa pe piept si ramane fara aer.Parintii au inceput sa-si puna probleme si s-au dus la Parintele Iustin.Au fost la Sfantul Maslu,care se tinea joia,si dupa ce l-a stropit pe copil cu aghiasma,la o saptamana a inceput sa nu mai viseze si nu mai avea probleme de nici un fel.
Mama lui s-a dus la Parintele si cu un cumnat al ei care avea un copil cu probleme de handicap.A intrat cumnatul cu copilul,i-a marturisit ce a avut de marturisit Parintelui,care apoi i-a spus respectivului ca il roaga sa-i transmita cumnatei lui sa intre la el.Parintele nu avea de unde sa stie ca e cumnata lui.Cum a intrat a intrebat-o:"Tu ai de gand sa te duci la operatie?".Ea era suspecta de cancer la san si Parintele i-a spus sa se gandeasca bine daca sa mearga la operatie.Nu a mai fost si astazi este sanatoasa.

Parintele Arsenie Boca,un profet al neamului

"Toate darurile inchise in destinul nostru sunt ingradite de suferinte,si numai la atatea daruri ajungem,prin cata suferinta putem razbi cu bucurie.Numai atata bine putem face,cata suferinta putem ridica de pe el.Numai atata mangaiere putem aduce intre oameni,cata amaraciune putem bea in locul celor ce vrem sa-i mangaiem.E bine de stiut si faptul ca darurile lui Dumnezeu,dau o mare putere de a suferi ,cu seninatate,orice  protivnicie in calea darului,si,rabdand cu liniste,toate piedicile cad pe rand,printr-o nevazuta randuiala dumnezeiasca".
    (Parintele Arsenie Boca)

Arsenie Boca a fost supranumit de poporul credincios pe buna dreptate "Sfantul Ardealului".
Scrierile si invataturile Parintelui ca si marturiile despre viata si cuvintele lui sunt tiparite in zeci de mii de exemplare si de ele se folosesc tot atatia credinciosi,fiecare dupa credinta si viata sa.
Cartea de fata vine sa completeze aceste marturii si sa intareasca convingerea ca Parintele Arsenie este un mijlocitor inaintea lui Dumnezeu pentru credinciosii care ii cer ajutorul cu credinta,ca si pentru poporul sau pe care l-a iubit ca putini altii.

Cuvintele Parintelui Arsenie sunt cuvinte de foc,cuvinte de Pateric cu o mare incarcatura duhovniceasca pe care numai cei ce se straduiesc sa traiasca dupa voia lui Dumnezeu le pot intelege pe deplin.In cuvantul sau,in sfaturile pe care le dadea credinciosilor,Parintele Arsenie a fost necrutator cu pacatul.Si aceasta pentru ca stia,mai bine ca multi altii,ca toate suferintele si incercarile din viata oamenilor sunt consecinta pacatelor lor.
Pentru ca l-am auzit vorbind despre necazurile oamenilor si pentru ca am citit ceea ce a scris pe aceasta tema,as putea rezuma in cateva cuvinte invatatura Parintelui privitoare la greutatile vietii care fac parte din planul de mantuire a lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.Desigur ca ceea ce spune Parintele ,spun in fond totii marii duhovnici.Totusi cuvantul Parintelui este mai explicit,mai patrunzator si mai direct,as zice,pe masura omului contemporan.

In primul rand trebuie sa stim ca fiecare om sufera pentru pacatele sale si ca nimeni nu are dreptul sa arunce vina pe altul.Este adevarat ca in virtutea unitatii ontologice(fiintiale) a intregii umanitati suferim si pentru pacatele semenilor,caci pacatele au consecinte nu numai asupra celui care le savarseste,ci si asupra familiei,a societatii si a lumii intregi. 

Daca in familie unul este alcoolic sau desfranat,certaret sau lacom,plin de sine sau necredincios...pentru pacatele lui sufera nu numai el,ci si familia lui si,impreuna cu ea,sufera si societatea.Mai mult,consecintele pacatelor si patimilor se transmit si ereditar,de la parinti la copii.
Din parinti si bunici care au avut diferite patimi se nasc copii cu inclinatii rele inca de mici.Ca sa nu vorbim de avorturi,care slabesc firea umana si au consecinte dezastruoase asupra intregii familii si a societatii.
Asadar sanatatea familiei si a societatii depinde de sanatatea sufleteasca si trupeasca a fiecarui om in parte.

Dumnezeu ne-a creat pe noi oamenii ca sa traim sanatosi,in comuniune si in intelegere unii cu altii, ceea ce este imposibil fara credinta si fara sa ascultam de poruncile Lui date tocmai ca sa ne fereasca de degradarea sufleteasca si trupeasca la care ne conduce pacatul.

In vremea noastra s-au inmultit suferintele si necazurile oamenilor tocmai ca acestia s-au indepartat de Dumnezeu si traiesc dupa voia lor,ignorand sau calcand cu buna stiinta poruncile Lui.
Desi in general se spune ca suferintele si necazurile in viata omului sunt pedeapsa lui Dumnezeu pentru pacatele sale,totusi trebuie sa stim ca Dumnezeu nu pedepseste pe nimeni,ci ingaduie suferinta si necazul pentru ca prin ele omul sa se intoarca de la calea lui cea rea,sa paraseasca pacatul si sa traiasca dupa voia Lui.
Acceptate cu smerenie si puse pe seama pacatelor proprii,fara sa dam vina pe nimeni altul decat numai pe noi insine,necazurile pot deveni o mare binecuvantare pentru viata noastra.Desigur ca ne trebuie multa rabdare in purtarea crucii necazurilor vietii pentru ca de ele nu ne scapam usor.Dar tocmai prin rabdarea necazurilor fara cartire,ci cu multumire adusa lui Dumnezeu ca prin ele ne-a trezit din moartea pacatului in care am trait vreme indelungata,se adanceste in noi smerenia,constiinta gravitatii pacatului si sentimentului pocaintei.
Numai rabdand indelung si inmultind rugaciunea si postul sever ne eliberam,incetul cu incetul,de povara pacatului si gustam dulceata harului care ne intareste ca sa nu renuntam la lupta duhovniceasca pana la sfarsitul vietii.

Harul vine in sufletul nostru pe masura nevointei,a rugaciunii si postului,precum si a faptelor bune facute semenilor aflati in diferite nevoi.Caci "credinta fara fapte este moarta"(Iacov 2,17).

Nu trebuie sa ne pierdem niciodata curajul de a rabda si de a ne lupta impotriva pacatului si raului care mai ales in vremurile acestea,foarte usor ne impresoara.Caci biruinta este intodeauna a celui care se lupta pana la capat.Dumnezeu este si  mai aproape de noi cand patimim si suferim si nu ne paraseste niciodata,daca noi nu-L parasim.
Sa nu cautam minuni,caci nu suntem vrednici de ele.
Minunea cea mai mare este recunosterea pacatului propriu si staruinta in rugaciune si infranare de la placerile pacatoase pana cand Dumnezeu ne va scoate la limanul mantuirii.

Asa cum am spus,Parintele Arsenie Boca si-a iubit ca putini altii neamul pentru ca i-a iubit pe oameni pe care-i dorea sa fie credinciosi si sanatosi ca sa se poata bucura si de viata aceasta,dar si de mantuirea vesnica.
Cine iubeste cu adevarat,acela se gandeste nu numai la viata aceasta pamanteasca,ci si la viata vesnica.Se gandeste chiar mai mult la viata vesnica decat la viata aceasta trecatoare.De aceea Parintele Arsenie cauta sa-i sensibilizeze pe oameni sa nu-si uite de mantuire si sa raporteze totul in viata lor la mantuire.El zicea ca Parintii care-si iubesc copiii si fac totul pentru reusita lor numai in viata aceasta,fara sa se ingrijeasca de mantuirea lor,nu sunt parinti cu adevarat.(El ii numea chiar criminali!)

In fond toate pacatele oamenilor sunt consecinta atasamentului lor excesiv fata de viata aceasta pamanteasca.Traim ca si cand am fi nemuritori aici pe pamant si vrem sa profitam la maximum de toate placerile vietii fara nici un frau.De aici goana dupa bani,lacomia pantecelui,desfraul,avorturile...De asemenea fuga de greutati si cautarea unei vieti cat mai comode.

Un neam rezista insa numai atunci cand are o sanatate morala viguroasa.Istoria sta marturie ca imperiile si neamurile au disparut atunci cand au decazut moral.Parintele Arsenie stia aceasta si o spunea cu tarie,tocmai pentru ca-si iubea neamul si nu voia sa-l stie ca se indreapta spre disparitie datorita inmultirii pacatelor.De aceea osandea cel mai mult pacatul desfraului si al avortului care intr-adevar pustiesc neamul nostru.

In aceasta privinta si in multe altele,Sfintia Sa a fost un profet caci iata,de la Revolutie incoace,s-au facut milioane de avorturi,iar alte milioane de romani au parasit tara din motive materiale,fara sa se gandeasca prea mult sau fara sa se gandeasca deloc la sufletul lor si al copiilor lor.Despre cei care plecau in strainatate inca de pe vremea sa,Parintele spunea ca acolo unde se duc viata poate fi mai usoara din punct de vedere material,dar mult mai grea din punct de vedere duhovnicesc.Spunea chiar ca cei mai multi dintre acestia isi pierd mantuirea pentru ca nu mai tin legatura cu Biserica,singura care ne mantuieste.

Iata adevaruri cutremuratoare pe care Parintele Arsenie nu s-a ferit sa le strige,ca oarecand profetii,nici de frica Securitatii,nici pentru ca i-ar supara pe oameni,cum ar gandi multi astazi.
Desi necrutator cu pacatul si mustrator al pacatosilor,totusi Parintele Arsenie a inspirat intodeauna si inspira si dupa moarte nadejde si curaj in lupta cu pacatele  si cu greutatile vietii ca si consecinte firesti ale pacatului.Nimeni din cei ce nadajduiesc  in rugaciunea lui nu ramane nemangaiat si neajutat.Sa-l chemam deci mereu in ajutor alaturi de ceilalti sfinti:"Parinte Arsenie,roaga-te lui Dumnezeu pentru noi pacatosii"!

                           Mitropolitul Serafim Joanta





* Parintele Arsenie Boca Darul lui Dumnezeu Pentru poporul care striga(pg 5-11)

Marturia unui ateu.

Drum cotit.

Totul a inceput intr-o zi de vara.Mergand pe un drum de tara cu fiul meu cel mare,la un moment al discutiei,am exclamat:
-Cum,tu crezi in Dumnezeu!?
Mai sa fie,zic in gandul meu,care eram o atee inraita,daca acest copil,care, la un liceu de mate-fizica renumit pe tara,a fost sef de promotie si i-a raman numele inscris acolo,ca cel mai bun dintre cei o sute cincizeci de elevi ai anului sau,crede in Dumnezeu,inseamna ca va trebui sa mai reflectez.
Dar luata cu treburile,am uitat repede acest episod.

A inceput anul universitar,baiatul a plecat,dar,dupa vacanta de iarna,cand ii faceam bagajele de plecare,il auzim:
-Ce-ati zice de manastire?
-Sa te duci tu acolo?Am crede ca te-ai ticnit!
Am simtit ca ma prabusesc intr-un hău,si peste mine lumea toata,cu cer cu tot.
In doua saptamani am albit si aveam lacrimi in ochi si in somn.
Pentru mine,la vremea aceea,manastirea era un refugiu pentru frustrati si neimpliniti.

Invatamantul ideologic,socialismul stiintific isi facuse treaba cu spor si incrustasera in constiinta mea ideea ca religia nu este altceva decat apanajul obscurantismului si al ignorantei,iar sintagma "Crede si nu cerceta",pusa in mod fals pe seama Bisericii si fluturata parsiv de comunismul ateu,era un precept care ma facea si mai revoltata.
Pentru mine,stiinta oferea dovezi clare,palpabile,iar religia era inselare pentru naivi.

In framantarile si nebunia mea,strigam:Doamne,daca Tu existi in cerul ala al Tau,sa stii ca Te urasc si Te blestem pentru ca mi-ai amagit copilul!...

La urmatoarea venire acasa,discutii:
-Termina,tata,facultatea,este cea mai ravnita din tara!
-Daca insistati,o termin,mai fac una,dar tot la manastire ajung
-Macar fa-te preot de mir,sa ai si tu o familie,copii..
-Vreti o nora?Ma insor,divortez si tot plec.
-Doriti un nepot?Infiez unul,vi-l las,dar tot acolo ma duc.
-Ce-i prostia asta cu manastirea,alt loc de isprava n-ai mai gasit?
-Erati mai bucurosi daca stiati ca n-am casa,ca nu gasesc de lucru,ca ma cert cu nevasta,ca am un copil bolnav sau ca umblu prin baruri?
-Nu,nu eram mai bucurosi.

Si am inteles ca noi fiu nu mai avem.Dar timpul trecea,iar el n-a mai pomenit nimic despre intentii.Cine stie?Poate s-a razgandit...,si o flacaruie palida de speranta pâlpâia in inima mea.

Am pipait cu prudenta,fortandu-i parerea:
-Acum,daca tot te-ai decis,de ce nu te duci unde ti-e gandul?
-Nu plec pana nu sunteti convinsi ca fac bine ceea ce fac.
-Nu-i nimic,zicem ca nu te-am avut,raman in urma trei si ... asta e!(am zis cu rupere de inima)
-Nu,asa nu plec.

Si au mai trecut cateva luni,timp in care mai ales eu am citit"abecedarele"credintei lasate cu discretie la indemana.
Gandurile rele s-au mai atenuat,iar ideea ca asta-l face fericit ne-a facut sa-i dam binecuvantarea.

Au urmat apoi drumurile la manastire de dorul si de dragul lui,amenintarea ca nu mai vine acasa daca nu ne spovedim,ceva lecturi mai aprofundate,cu interes si curiozitate si,treptat-treptat,rugaciunile sale si ale obstii au reusit ca Duhul Sfant sa ne zideasca in suflete samanta Cuvantului si sa ne intoarca pe drumul Damascului,luminandu-ne.

Cand cea mai mare dintre fete s-a schimbat radical in cateva luni,am stiut ca va face la fel,dar nu ne-am mai revoltat,n-am mai cartit cand ne-a spus ca vrea sa plece la fratele ei.

La prima spovedanie,duhovnicul m-a intrebat:
-Au trecut mai mult de trei duminici fara sa mergeti la biserica?
-Parinte,trei duminici nu stiu sa fi trecut,dar vreo treizeci de ani fara sa dau pe-acolo,cu siguranta...
Astazi o singura lipsa de la Sfanta Liturghie mi se pare un sacrilegiu,si ma intreb cum am putut sa stau atata vreme departe de Dumnezeu,de Isus si buna Lui Maica,de sfintii mei dragi?

Daca pe vremuri o amenintam pe mama ca nu mai dau pe la ea daca ma mai bate la cap sa ma inchin si sa ma duc la biserica,acum as vrea sa-i spun lumii intregi cat de minunat lucru este credinta si cata pace si bucurie aduce ea in sufletul omului!

Cele noua carti traduse din greaca de Parintele,ca si cele scrise de el insusi,vizita in Anglia si America pentru conferinte,pelerinajele in atatea tari cu obstea ma fac sa-mi fie tare rusine pentru gandul de altadata,ca in manastire vietuiesc numai ratati si ignoranti.

L-am blestemat pe Dumnezeu pentru ca mi-a luat copilul,iar El mi-a daruit,in loc de doi,mai bine de o suta,fiinca astazi se roaga pentru ”Mama Stanca si Tata Gheorghe”cu totii,iar eu,la randul meu,ii pomenesc zilnic pe fiecare.

Ca Pavel Te-am prigonit,Doamne,si ca Petru m-am lepadat de Tine,dar Tu Ti-ai ales ucenicii din sanul nostru si nu ne-ai pedepsit pentru nesocotinta noastra.Noi Te-am blestemat,iar Tu ne-ai binecuvantat.Cum de ne-ai rabdat Doamne,si ce mari minuni ai facut cu viata noastra!


    Mama Stanca
               Buzau






Sursa:Revista Familia Ortodoxa

Plangeam dar erau lacrimi de bucurie.

-amintiri despre Parintele Proclu

Parintele Proclu a fost comparat cu Sfantul Serafim din Sarov pentru dragostea si bucuria cu care il primea pe cei ce ii treceau pragul chiliei.Dar mai este un motiv...Harul care respira prin Parintele se revarsa din plin si asupra celor cu care statea de vorba,incat unii ajungeau sa traiasca Raiul inca din lumea aceasta.
Darurile aceastea ale Parintelui de a raspandi pace,bucurie sfanta,dor de Dumnezeu,stari care se prelungeau si dupa ce te desparteai de Batranul,le-au trait din plin multi dintre cei ce l-au intalnit pe minunatul,dragul nostru Parinte Proclu..(R.T)

Andreea Straoanu,jurist
ACUM ESTI IN RAI,S-A TERMINAT TOT IADUL!

-Andreea,cum a fost intalnirea cu Parintele Proclu?
-Am avut o problema sufleteasca de care efectiv nu mai puteam scapa si intrasem intr-o deznadejde cumplita.Eram si cu mintea,si cu sufletul in iad.Ma rugam doar atat,sa nu ma lase Dumnezeu sa mai traiesc,pentru ca simteam ca orice minut pe care il traiam era atat de greu pentru mine...
Nu era gandul acela ca vroiam sa fac ceva ca sa mor;efectiv simteam ca nu mai pot sa traiesc cu durerea pe care o purtam in sufletul meu,si erau deja multi ani in spate.

In tot acest timp m-am tinut de Hristos si de Biserica;ma spovedeam foarte des.Ma spovedesc la Manastirea Lupsa si mergeam din Bucuresti la manastire uneori saptamanal.
Faceam astfel de eforturi pentru ca boala mea sufleteasca nu a fost o boala psihica,desi eu am crezut mult timp acest lucru.Era atat de prezenta in mine,incat nu puteam sa dorm.
Au fost chiar si patruzeci de zile in care nu am inchis un ochi.
Nu puteam sa mananc si am slabit foarte tare.

La serviciu nu mai puteam sa fiu eficienta,din cauza lipsei de somn si a faptului ca nu puteam sa mananc,iar durerea pe care o purtam era atat de mare,incat nu mai puteam sa fiu prezenta nici in viata obisnuita,de zi cu zi,in chestiunile foarte simple...
Daca spuneam ceva din durerea mea,nici chiar oameni apropiati mie nu puteau intelege,pentru ca nu traisera ceea ce traiam eu si se uitau ciudat la mine.M-am simtit atunci ranita de prietenii mei.

Povestind asta Parintelui meu duhovnic,mi-a zis:"Suferinta asta pe care tu o traiesti este o taina-si taina sa ramana!".
Mi-a spus ca daca eu nu pastrez taina,cu atat mai mult un om care nu traieste acelasi lucru ca mine nu o va pastra si ma va rani si mai mult.

Am inceput sa iau pastile pe baza de plante ca sa pot dormi.Nimic!Nu aveau nici un efect.Nici nu stiu cum traiam.Dumnezeu ma tinea efectiv in viata,dar eu nu mai simteam viata in nimic,nimic nu ma mai bucura.Eram pur si simplu o persoana atat de goala...

"MI-AM PUS CAPUL PE GENUNCHII PARINTELUI..."

Am plecat spre Parintele Proclu in 2016,pe 30 noiembrie,de Sfantul Andrei.
Am ajuns la Manastirea Sihla si am participat la Sfanta Liturghie.Dupa Liturghie nu voiam sa merg acasa.Am simtit ca a inceput sa se schimbe ceva in mine.Sufleteste vorbind,ma simteam un pic mai bine.Atunci mi-a venit un gand pe care i l-am spus verisoarei mele,cu care venisem: "Üite Raluca,ce zici,n-ai vrea sa mergem la Parintele Proclu,ca e aici,aproape?"
Ea era cu Dimitrie,baietelui ei,si eu m-am gandit ca o sa zica "nu",ca baiatul nu prea sta in masina.Dar a zis din prima "Da!".

Am ajuns la Parintele.Erau vreo 4-5 persoane inaintea noastra.Ne-am asteptat randul,timp in care ma rugam:"Doamne,daca Tu ai un cuvant pentru mine,poate mi-l trimiti prin Parintele Proclu!".Atat.
A fost,asa, o rugaciune stearsa,parca cu ultimele mele puteri.

Am intrat la Parintele cu verisoara mea si cu Dimitrie.Eu eram cumva si prezenta si absenta.Eram prezenta in sensul ca stiam ca sunt acolo,la Parintele,dar absenta pentru ca am simtit ca am intrat intr-o alta lume,si pur si simplu a inceput ceva sa se schimbe in mine.
Am plecat capul si Parintele m-a binecuvantat.Nu l-am intrebat absolut nimic si m-am dus sa scriu un pomelnic.In timp ce scriam,verisoara mea a iesit cu Dimitrie.A intrat altcineva,dar Parintele i-a spus:"Ma lasi un pic cu fetita asta?".Nu stiam care fetita,ca eram doar eu acolo,si eu nu mai eram o fetita.

Persoana a iesit si am ramas doar eu cu Parintele.Mi-a spus:"Vino aici,la mine".Cand a zis lucrul acesta,puterea in cuvant pe care a avut-o m-a facut sa ingenunchez.Cred ca a vorbit un minut depre problema pe care o aveam,fara ca eu sa-i spun ceva.Am ramas muta.Absolut muta.
Parintele vorbea,si eu n-am facut decat sa plec capul.
Mi-am pus capul pe genunchii Parintelui si am inceput sa plang...
Si,in timp ce plangeam,simteam cum ma fac bine.

Dupa ce Parintele a terminat de vorbit,mi-a spus:"Gata,acum uita-te la mine uita-te la mine!".Mi-a ridicat capul si mi-a zis:Äcum esti in Rai!Gata cu iadul,s-a terminat tot iadul!".

Acum,cand povestesc,traiesc niste emotii foarte mari.
Am zis:"Parinte,atat de mult as vrea sa cred...".Mi-a raspuns:"Sa crezi!Daca tu crezi,te vei vindeca!Gata,gata!"
Dupa care a inceput sa spuna o rugaciune catre Maica Domnului.Bineinteles ca nu-mi aduc aminte ce rugaciune,nu auzeam cuvintele;imi aduc aminte doar starea pe care o aveam.

A fost o traire atat de inalta,o binecuvantare de la Dumnezeu...
Am primit harul pe care simteam ca nu-l mai puteam purta,cu toate ca atat de mult am tanjit dupa el.Parintele mi-a luat fata in maini si mi-a sarutat obrajii,m-a sarutat pe frunte si dupa aceea m-a mangaiat pe cap cred ca vreo 10 minute,timp in care se ruga la toti Sfintii.
Timpul s-a oprit in loc pentru mine,erau intr-o alta lume.Simteam ca nu mai vreau sa plec de acolo.Pur si simplu am simtit ca sunt in Rai.Nu mai voiam sa plec.

In timpul acesta,a intrat cineva in chilie si Parintele i-a spus:"Du-te afara,du-te afara,ca eu mai am treaba cu Andreea".

-Inteleg ca v-a spus pe nume...
-Mi-a spus pe nume,dar nu stiu daca mi-a auzit numele.Poate m-a strigat verisoara mea si Parintele a retinut,nu stiu cum a fost.Dar,avand in vedere ce s-a intamplat acolo,eu cred ca Parintele imi stia numele.

-V-a explicat de ce ati avut aceste stari?
-Toata deznadejdea asta a mea avea legatura cu lipsa dragostei.Tanjeam dupa o dragoste,o dragoste anume,o dragoste parinteasca.
Parintele mi-a elucidat cumva cauza acelei trairi sufletesti grele.A fost totul ca un declil,s-a decriptat absolut tot.Ganditi-va ca in acesti patru ani de zile eu nu intelegeam de ce mi se intampla lucrul acesta.Renuntasem sa mai intreb de ce.Si Parintele a spus totul prin cateva cuvinte.Atat m-a rugat:sa nu mai deznadajduiesc,pentru ca,asa cum spune si Sfantul Siluan,deznadejdea este a oamenilor mandri.

Momentul acela s-a prelungit.Eu am avut impresia ca am stat ore acolo,dar nu cred ca am stat mai mult de jumate de ora.Dumnezeu,prin Parintele,mi-a oferit tot ceea ce-mi lipsise pana in momentul acela,pana la 30 de ani,cat aveam atunci.M-a mangaiat pe cap incontinuu.Cu fiecare mangaiere imi lua din boala sufletului,pentru ca a fost o boala sufleteasca ceea ce am trait eu.
Am iesit de acolo plangand.Doua ore si jumatate nu am mai putut sa mai vorbesc nimic si am plans incontinuu.

-Probabil ca ati simtit tot drumul dragostea pe care v-a aratat-o Parintele...
- Da,eu nu am fost in masina;adica eram in masina,dar nu puteam sa vad drumul,nu-mi aduc aminte absolut nimic.Pot sa spun ca am fost intr-o alta lume,nu am nici un dubiu.M-am simtit ca un om puternic,am simtit bucuria deplina,am simtit ca in momentul acela pot sa mor,caci aveam siguranta ca eu voi fi in bratele lui Dumnezeu.Spun asa ca sa pot exprima cumva in cuvinte ce mi se intampla,dar am simtit mai mult de atat.
Sa ma ierte Parintele daca am spus prea multe sau am spus ceva gresit.
"ESTE O LEGATURA ATAT DE VIE.."

-Apoi,dupa vindecare,v-ati mai gandit la Parintele?Ati incercat sa-l cunoasteti mai mult?
-Dupa ce m-am vindecat,am vazut cateva inregistrari cu  sfintia sa pe internet.Le-am ascultat cu foarte mare drag.S-a creat o legatura intre noi.Parintele este zilnic cu mine,nu exista zi in care eu sa nu-l salut.Am o relatie cu sfintia sa ca si cum ar fi permanent langa mine.Ii spun durerea mea,ii spun:"Uite ce am facut astazi.Ce parere ai?"Si de multe ori Parintele chiar imi raspunde.

-Cum simtiti ca Parintele va raspunde?
-Stiti cum?Pentru ca recunosc starea pe care am avut-o langa Parintele:simt o pace,un moment de bucurie.Bine,nu de fiecare data Parintele imi raspunde.De multe ori zic:"Parinte,te-am suparat,asa e?Stiu cum am fost astazi,ce am facut astazi..."-depinde de zilele pe care le-am avut.
Asta e certitudinea mea,ca orice gand care vine cu pace e de la Dumnezeu,si eu stiu ca Parintele e acolo si in continuare se roaga pentru mine.Au fost lucruri foarte concrete in care Parintele m-a ajutat imediat,in cateva minute.Este o legatura atat de vie,o prezenta permanenta de atunci,din 2016...
Cand am auzit ca Parintele a trecut la Domnul,am avut o tristete foarte-foarte mare,m-am simtit abandonata.Dar nu este asa.Nu m-a abandonat deloc.A fost si este permanent langa mine,dragul de el!



Sursa:Familia Ortodoxa.